Glosar financiarexplicat simplu

Cifra de afaceri (sau cifra de afaceri netă) reprezintă totalul vânzărilor de produse și servicii pe care firma le-a realizat într-un exercițiu financiar (de obicei un an calendaristic), exclusiv TVA și alte taxe colectate în numele statului.

Este indicatorul standard pentru a măsura dimensiunea operațiunilor unei firme. NU este același lucru cu profitul: din cifra de afaceri se scad cheltuielile (materii prime, salarii, chirii, impozite) pentru a obține profitul.

În bilanțul depus la ANAF, cifra de afaceri apare sub denumirea 'Cifra de afaceri netă' și este una dintre primele linii din contul de profit și pierdere.

Cifra de afaceri este și baza clasamentelor Contera pe județ și la nivel național: firmele sunt ordonate descrescator după acest indicator, separat pentru fiecare județ și pentru toată țară.

Profitul net este sumă care rămâne după ce firma plătește TOATE cheltuielile, inclusiv impozitul pe profit. Aceasta este sumă care se poate distribui ca dividende acționarilor, sau care se reinvestește în afacere.

Dacă profitul net este negativ, firma a înregistrat o pierdere: cheltuielile au depășit veniturile în acel an. O pierdere ocazională nu este alarmantă, dar pierderile recurente pe mai mulți ani sunt un semnal serios despre sustenabilitatea afacerii.

În România, impozitul pe profit standard este 16%, dar firmele microîntreprinderi (cu cifra de afaceri sub 100.000 EUR și minimum un angajat cu normă întreaga) plătesc impozit pe venit cu cotă unică de 1%, în loc de impozit pe profit.

Marja de profit arată câți lei profit rămâne din fiecare 100 de lei de venit. O firmă cu cifra de afaceri de 1.000.000 RON și profit net de 80.000 RON are o marjă de 8%.

Marja variază enorm între industrii: comerțul cu amănuntul operează cu marje de 2-5%, software-ul și consultanță pot ajunge la 20-40%, iar restaurantele se plimba între 5-10%. Compară întotdeauna marjele între firme din ACEEAȘI industrie.

Variația marjei de la un an la altul se exprima în puncte procentuale (pp), nu în procente. De exemplu: o marjă care crește de la 8% la 10% înseamnă +2pp (sau, echivalent, o creștere relativă de 25%).

Structura bilanțului respectă o ecuație simplă: Active = Datorii + Capitaluri proprii. Tot ce deține firma este finanțat fie din bani împrumutați (datorii), fie din bani proprii (capitaluri proprii).

Bilanțul contabil se întocmește lunar sau trimestrial pentru uz intern, dar cel care contează legal este bilanțul anual, depus la Ministerul Finanțelor până la 30 mai. Acesta devine public și se numește, oficial, situații financiare anuale.

Împreună cu bilanțul se depune și contul de profit și pierdere, care arată cum s-a ajuns la rezultatul anului: venituri minus cheltuieli. Bilanțul arată o stare la un moment dat, contul de profit și pierdere arată o evoluție pe parcursul anului.

Activele sunt clasificate după cât de repede pot fi transformate în bani:

Active imobilizate sunt cele pe termen lung: clădiri, terenuri, mașini, echipamente, brevete, mărci comerciale, software. Se uzează în timp prin amortizare.

Active circulante sunt cele pe termen scurt: stocuri de marfă și materii prime, creanțe (bani pe care îi datorează clienții), bani în conturi bancare. Acestea se rotesc rapid în operațiunile zilnice.

Spre deosebire de activele imobilizate (clădiri, utilaje, licențe), care rămân în firma ani de zile, activele circulante se rotesc în operațiunile zilnice: marfă se vinde, clienții plătesc, banii intră și ies din cont.

Sunt indicatorul de baza pentru lichiditate: raportul dintre active circulante și datorii pe termen scurt arată dacă firma are cu ce să-și plătească furnizorii și salariile din următoarele luni, fără să vândă clădiri sau utilaje.

O firmă cu multe active circulante blocate în stocuri sau creanțe neîncasate poate arăta bine în bilanț, dar să aibă probleme reale de cash. De-asta activele circulante se citesc întotdeauna împreună cu lichiditatea curentă.

Datoriile includ obligațiile pe termen scurt (furnizori, salarii, taxe) și pe termen lung (credite bancare, leasing-uri, obligațiuni emise). În bilanțul ANAF apar grupate pe termen.

Comparând datoriile cu activele și cu capitalul propriu obținem indicatorii de solvabilitate: gradul de îndatorare, lichiditatea curentă, etc. (Vezi entry-urile dedicate.)

Capitalul propriu include: capitalul social subscris și vărsat de acționari, rezervele constituite din profiturile reținute, profitul nerepartizat din anii anteriori, plus rezultatul exercițiului curent.

Dacă o firmă are capitaluri proprii negative, înseamnă că datoriile depășesc activele: firma datorează mai mult decât deține. Este un semnal de alarma serios privind sustenabilitatea pe termen lung.

Capitalul social apare în actul constitutiv și reprezintă aportul asociatilor, în bani sau bunuri, la înființarea firmei. Se împarte în părți sociale, proporțional cu procentul deținut de fiecare asociat.

Minimul legal pentru un SRL este 500 RON, dar firmele cu cifra de afaceri netă peste 400.000 RON trebuie să-l majoreze la minimum 5.000 RON, cu termen de conformare până la 18 decembrie 2027. Majorarea se face prin hotărâre a asociatilor și înregistrare la ONRC.

Capitalul social nu trebuie confundat cu capitalurile proprii: primul e o sumă fixă din actul constitutiv, al doilea se calculează din bilanț și variază de la un an la altul, după profitul sau pierderea acumulate.

Acest raport arată dacă firma are suficienți bani și active rapid convertibile în cash pentru a-și plăti obligațiile imediate. Un raport de 1.5x înseamnă că pentru fiecare 1 leu datorat pe termen scurt, firma are 1.5 lei în active circulante.

ATENȚIE: o lichiditate prea mare (de exemplu peste 3x) poate indica o utilizare ineficientă a banilor, firma are prea mult cash neinvestit, sau prea multe stocuri imobile.

Acest indicator trebuie interpretat în contextul industriei: distribuitorii cu rotație mare a stocurilor pot opera sănătos cu lichiditate sub 1, în timp ce producătorii heavy-asset au de obicei valori peste 1.5.

Un grad de îndatorare de 1x înseamnă că firma datorează cât deține în capital propriu. Sub 1x = sănătos, peste 3x = ridicat (firma depinde puternic de creditori).

Îndatorarea nu este intrinsec rea: multe firme cresc sănătos folosind creditare ieftină pentru a accelera expansiunea. Devine problemă când profitul nu acoperă dobânzile sau când dobânzile cresc brusc.

Compară întotdeauna cu media industriei: utilitățile, telecomunicațiile și băncile operează în mod normal cu îndatorare ridicată, în timp ce companiile de software / consultanță au de obicei îndatorare minimă.

ROE (Return on Equity) este indicatorul preferat de investitori pentru a măsura cât de bine își folosește o firmă capitalul propriu pentru a genera profit. Un ROE de 18% înseamnă că pentru fiecare 100 de lei de capital propriu, firma generează 18 lei profit anual.

Compară ROE-ul cu randamentele alternative: depozitele bancare în România oferă 5-7%, titlurile de stat 6-8%, indicii bursieri ~10% pe termen lung. Un ROE peste 15% înseamnă că firma creează valoare semnificativă pentru acționari.

ATENȚIE: un ROE foarte mare poate fi rezultatul unei îndatorări ridicate (firma 'amplifica' profitul prin pârghie financiara). Verifică întotdeauna ROE alături de gradul de îndatorare.

ROA este complementar lui ROE: arată eficiență capitalului total, indiferent dacă este propriu sau împrumutat. Pentru firme cu îndatorare zero, ROA și ROE sunt aproape identice.

Un ROA peste 5% este considerat solid pentru majoritatea industriilor. Companiile asset-heavy (producție, infrastructura) au de obicei ROA mai mic, în timp ce cele asset-light (consultanță, software) pot ajunge la 15-20%.

În România, firmele cu cifra de afaceri sub un prag legal (în 2026: ~395.000 RON) NU sunt obligate să fie plătitoare de TVA. Pot opta pentru asta voluntar dacă clienții lor sunt firme care vor să-și deducă TVA-ul.

Cotă standard de TVA în România este 21%. Fostele cote reduse de 9% și 5% au fost unificate, din 1 august 2025 (Legea 141/2025), într-o cotă redusă unică de 11% (alimente, medicamente, cazare, transport de persoane, cărți).

Statusul TVA al unei firme poate fi verificat oficial în registrul ANAF (vector fiscal): datele afisate aici sunt sincronizate cu acel registru.

Acest regim ajută firmele cu cash flow strâns: în loc să plătească TVA-ul de pe facturi care încă n-au fost încasate, plată se amâna până la încasarea efectivă.

Eligibilitatea este condiționată de cifra de afaceri (sub un anumit prag) și necesită înregistrare specifică la ANAF. Firmele care apar cu acest status sunt aproape exclusiv IMM-uri.

Mecanismul Split TVA a fost introdus pentru a preveni evaziunea: TVA-ul colectat este izolat de cash-ul operațional și nu poate fi cheltuit pe altceva decât plată către buget.

Inițial obligatoriu pentru anumite categorii (firme în insolvență sau cu datorii la stat), apoi devenit opțional. Firmele care aleg acest regim semnalează implicit transparență fiscală.

Începând cu 1 ianuarie 2024, toate facturile emise între firme românești (B2B) trebuie încărcate în sistemul RO e-Factura al ANAF, în format XML UBL standardizat. Din 1 ianuarie 2025, obligația s-a extins și la facturile către persoane fizice (B2C), fără niciun prag minim de valoare.

O firmă marcată ca 'Conform e-Factura' pe Contera apare în registrul oficial al participanților activi la sistem. Lipsă acestui status pentru o firmă B2B activa este un semnal de risc: fie nu raportează, fie lucrează exclusiv cu persoane fizice.

D300 se depune de toate firmele înregistrate în scopuri de TVA, lunar sau trimestrial, până pe 25 a lunii următoare perioadei. Perioada este trimestrială când cifra de afaceri din anul anterior nu a depășit 100.000 de euro și firma nu a făcut achiziții intracomunitare de bunuri; altfel este lunară.

Decontul compară TVA-ul colectat din vânzări cu TVA-ul deductibil din achiziții. Diferența pozitivă se plătește până la termenul de depunere; diferența negativă se reportează sau se solicită la rambursare.

Decontul se corelează cu D394 (tranzacțiile pe teritoriul național) și cu D390 (operațiunile intracomunitare); neconcordanțele dintre ele sunt primul lucru pe care îl verifică ANAF.

D394 listează, pe fiecare partener din România, facturile emise și primite în perioada de raportare (aceeași cu perioada decontului de TVA). Se depune până în ultima zi a lunii următoare, adică pe 30, sau pe 31 pentru lunile de 31 de zile, de către toți plătitorii de TVA, inclusiv când nu au avut operațiuni.

Rolul ei e încrucișarea: ANAF compară ce ai declarat tu că ai cumpărat de la un furnizor cu ce a declarat furnizorul că ți-a vândut. Diferențele generează notificări și, în timp, controale.

Odată cu e-Factura, o parte din informație ajunge la ANAF în timp real, dar declarația rămâne obligatorie.

D390 raportează operațiunile cu parteneri din alte state membre UE: livrări intracomunitare de bunuri, achiziții intracomunitare, prestări și achiziții de servicii intracomunitare, cu codul de TVA al fiecărui partener. Se depune lunar, până pe 25 a lunii următoare, numai pentru lunile cu operațiuni.

Datele ajung în sistemul VIES și sunt comparate cu ce a declarat partenerul din celălalt stat. Condiția ca o livrare intracomunitară să fie scutită de TVA include un cod de TVA valid al cumpărătorului (verificabil în VIES) și declararea corectă în D390.

Codul fiscal, art. 331 alin. (1): „persoana obligată la plata taxei este beneficiarul pentru operațiunile prevăzute la alin. (2). Condiția obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât și beneficiarul să fie înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316”.

Se aplică unei liste limitate de operațiuni (art. 331 alin. 2): deșeuri feroase și neferoase, masă lemnoasă, cereale și plante tehnice, certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Furnizorul emite factura fără TVA, cu mențiunea „taxare inversă”, iar cumpărătorul evidențiază taxa în propriul decont.

Condiția din lege e strictă: dacă unul dintre cei doi parteneri nu e înregistrat în scopuri de TVA, mecanismul nu se aplică și factura se emite cu TVA normal, ca la orice livrare.

Înainte să aplici taxarea inversă pe o factură, verifică statusul de plătitor de TVA al partenerului (vezi „Plătitor de TVA”).

Codul fiscal prevede două mecanisme distincte de scutire. Primul, art. 292 alin. (1), acoperă „anumite activități de interes general”: spitalizare și îngrijiri medicale, învățământ, activități sociale. Firma nu colectează TVA pe aceste operațiuni, dar nici nu-și poate deduce TVA-ul aferent achizițiilor legate de ele.

Al doilea, art. 294 alin. (1), acoperă exporturile și livrările intracomunitare. Aici firma nu colectează TVA, dar își păstrează dreptul de deducere pentru achizițiile aferente. Diferența dintre cele două regimuri stă exact în acest drept de deducere.

Un al treilea caz, distinct de primele două, e regimul special al întreprinderilor mici: o firmă sub un anumit plafon anual de venituri nu e obligată să se înregistreze ca plătitoare de TVA. Pragul actual și mecanica lui sunt detaliate separat, la plafonul de TVA.

Nu confunda „scutit de TVA” cu „neplătitor de TVA sub plafon”: primul ține de tipul operațiunii, al doilea de mărimea firmei.

Codul fiscal, art. 291 alin. (1), despre cota standard de TVA: „nivelul acesteia este 21%”, în vigoare din 1 august 2025 (Legea 141/2025). Alin. (2): „Cota redusă de 11% se aplică (...) pentru: a) livrarea de medicamente de uz uman; b) livrarea (...) alimente, inclusiv băuturi, destinate consumului uman și animal (...) cu excepția băuturilor alcoolice”, plus apă și canalizare, manuale școlare, cărți, ziare, reviste și accesul la muzee.

De la aceeași dată există o singură cotă redusă, 11%. Cotele reduse mai vechi, diferite ca nivel, nu mai există, cu excepția unui regim tranzitoriu limitat pentru locuințe, aplicabil doar unor acte autentificate în termene fixe din 2025-2026 (detaliat separat, la articolul despre TVA la locuințe, termen 30 septembrie 2026).

Dacă un document sau o factură veche arată o cotă redusă diferită de 11%, verifică data operațiunii: regimul actual se aplică de la 1 august 2025.

Codul fiscal, art. 297 alin. (4): „Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul (...) operațiunilor taxabile”. Alin. (1): „Dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei”.

Excepție: la TVA la încasare, dreptul de deducere e amânat până la plata efectivă către furnizor, nu la data facturii.

TVA deductibil apare în decontul de TVA (D300) alături de TVA colectat; diferența dintre ele stabilește dacă firma are de plată sau de recuperat de la stat pentru perioada respectivă.

Codul fiscal, art. 323 alin. (2): decontul de taxă cuprinde „suma taxei deductibile (...) suma taxei colectate a cărei exigibilitate ia naștere în perioada fiscală de raportare”.

TVA colectat e perechea directă a TVA deductibil: primul vine din vânzări, al doilea din achiziții, iar decontul D300 le compară pe amândouă în aceeași perioadă fiscală.

Când TVA colectat depășește TVA deductibil, firma are de plată către stat diferența. Când e invers, firma are de recuperat.

Notă de relații este o declarație scrisă, data de mână sau semnată de persoană chestionată, prin care aceasta explică fapte relevante pentru un control fiscal sau de muncă. E un instrument de lucru al inspectorului, folosit alături de documentele contabile pentru a reconstitui ce s-a întâmplat.

O cere de obicei un inspector ANAF sau de la Inspecția Muncii (ITM) când actele din firma nu lămuresc singure o situație: cine a semnat un document, de ce lipsește o factură, cum s-a calculat un salariu. Persoană chestionată scrie ce știe, cu propriile cuvinte, și semnează.

Notele de relații ajung de obicei în dosarul controlului, alături de procesul verbal și de documentele verificate. Un răspuns neclar sau contradictoriu poate atrage verificări suplimentare, așa că merită completată cu atenție, nu în grabă.

Spre deosebire de CAS (25%) și CASS (10%), care se rețin din salariul brut al angajatului, CAM se plătește de angajator peste salariul brut, nu din el. Practic e o taxă pe fiecare contract de muncă, nu pe venitul încasat de angajat.

Pentru un salariu brut de 5.000 RON, angajatorul plătește în plus 112,5 RON CAM, deci costul real al angajatului pentru firma e 5.112,5 RON, nu 5.000 RON. Mulți antreprenori uită exact acest calcul când își bugetează costurile cu personalul.

Cotă de 2.25% e valabilă pentru toți angajatorii, indiferent de domeniu, de la eliminarea facilităților sectoriale (IT, construcții, agroalimentar) începând cu ianuarie 2025.

Prin SPV circula acte cu valoare oficială: somații, decizii de impunere, adeverințe, declarații fiscale. Ce apare acolo are aceeași forță ca un document primit prin poștă recomandată, cu confirmare de primire automată.

Accesul se face cu certificat digital calificat sau prin aplicația mobilă ANAF, care generează un cod de autentificare. Firmele comunica tot mai des cu ANAF exclusiv prin SPV, nu pe hârtie, așa că un cont neverificat periodic înseamnă riscul de a rata termene.

Statusul TVA, unul dintre elementele afisate în SPV, poate fi verificat și direct pe pagina firmei în Contera, fără să fie nevoie de autentificare la ANAF.

Când o firmă se înființează sau își schimba activitatea, ANAF îi atribuie un vector fiscal: setul de taxe și declarații de care răspunde. O firmă plătitoare de TVA are TVA în vector, una neplătitoare nu.

Vectorul fiscal se modifică pe parcursul vieții firmei. Dacă te înregistrezi ca plătitor de TVA, angajezi primul salariat sau treci de la impozit micro la impozit pe profit, vectorul se actualizează și apar declarații noi de depus.

Statusul TVA, unul dintre elementele vectorului fiscal, poate fi verificat direct pe pagina firmei în Contera, sincronizat cu registrul oficial ANAF.

Pe fluturaș găsești salariul brut negociat, apoi liniile de CAS (25%), CASS (10%) și impozitul pe venit (10%), scăzute pas cu pas până la sumă netă virată în cont. E, practic, calculul din spatele fiecărei plăti de salariu.

Angajatorul e obligat să pună acest document la dispoziția angajatului, pe hârtie sau electronic, cel târziu la data plății salariului. Multe firme il trimit automat prin softul de salarizare, odată cu virarea banilor.

Fluturașul nu arată și costul total al angajatorului, pentru că nu include CAM (2.25% din brut), plătit separat de firma. De-asta salariul brut de pe fluturaș nu e egal cu ce costă efectiv angajatul pentru firma.

Se cere de obicei pentru dizolvarea firmei, obținerea unui credit bancar, participarea la o licitație publică sau vânzarea unei firme. Băncile și partenerii de afaceri il folosesc ca dovadă oficială a stării fiscale a firmei.

Se eliberează gratuit de ANAF, pe baza de cerere, de obicei în cateva zile lucrătoare. Dacă firma are declarații nedepuse sau datorii neachitate, certificatul le va lista explicit, ceea ce poate bloca operațiunea pentru care a fost cerut.

Certificatul arată o situație la un moment dat, nu una permanentă: o firmă fără datorii azi poate acumula restanțe mâine. Pentru operațiuni importante se cere de obicei un certificat emis recent, nu unul vechi de luni de zile.

Numele vine de la VAT Information Exchange System, baza de date comună a statelor membre UE. Introduci codul de TVA al unei firme (de exemplu RO2816464) și primești confirmarea, în timp real, dacă acel cod e valabil pentru tranzacții intracomunitare.

E pasul obligatoriu înainte de a factura fără TVA o firmă din alt stat UE: dacă partenerul nu apare activ în VIES la data facturării, ești obligat să aplici TVA românesc, chiar dacă ai crezut că vinzi intracomunitar.

În România, verificarea VIES se face separat de verificarea plătitorului de TVA la nivel național (Registrul ANAF): o firmă poate fi plătitoare de TVA în România, dar să nu aibă încă activ codul pentru tranzacții intracomunitare în VIES.

Dacă încasezi pe loc, în numerar sau cu cardul, de la un client persoană fizică, ești obligat să emiți bon fiscal de la o casă de marcat cu jurnal electronic. Firmele care încasează exclusiv prin transfer bancar sunt scutite de aceasta obligație.

Casă de marcat trebuie omologată și conectată la ANAF printr-un jurnal electronic, pe cheltuială utilizatorului. Lipsă ei poate aduce amenzi de 10.000-20.000 lei și suspendarea activității până la conformare, iar neemiterea bonului fiscal se sancționează separat, cu 1.000-2.000 lei.

O confuzie frecvență: mulți cred că vânzările online cu plată ramburs sau cu POS la curier nu au nevoie de bon fiscal. Greșit, regulă se aplica identic ca la o casă de marcat clasică, la primirea banilor.

Microîntreprinderea nu este o formă juridică, este un regim de impozitare din Codul fiscal. O firmă rămâne micro cât timp veniturile din anul precedent nu depășesc plafonul de 100.000 de euro (valabil din 1 ianuarie 2026, OUG 89/2025; echivalentul în lei se calculează la cursul din 31 decembrie al anului anterior) și îndeplinește celelalte condiții din Codul fiscal, între care cel puțin un salariat cu normă întreagă sau echivalent.

Impozitul micro se calculează pe venituri, cu cota de 1%, și se declară și se plătește trimestrial, prin declarația 100, până pe 25 a lunii următoare trimestrului. Pentru o firmă cu marje mari, regimul e mult mai ieftin decât impozitul pe profit; pentru una cu marje mici sau pe pierdere poate fi mai scump, pentru că se plătește și fără profit.

Când plafonul e depășit în cursul anului, firma trece la impozit pe profit începând cu trimestrul în care a depășit plafonul. Verifică pragul în lei pentru anul curent și situația firmei tale înainte de a lua decizia de regim.

În Contera, simularea micro vs. profit se face din chat: Max calculează ambele variante pe cifrele firmei tale.

Impozitul pe profit se datorează de firmele care nu sunt microîntreprinderi. Cota standard este 16% (Codul fiscal, art. 19) și se aplică profitului impozabil: rezultatul contabil corectat cu veniturile neimpozabile și cu cheltuielile nedeductibile.

Plata se face trimestrial, până pe 25 a lunii următoare trimestrului (declarația 100), iar regularizarea anuală se face prin declarația 101, care închide anul fiscal și stabilește impozitul definitiv.

Cheltuielile care reduc profitul impozabil trebuie să fie efectuate în scopul activității și justificate cu documente. Cele nedeductibile (amenzi, penalități, cheltuieli fără document sau în afara obiectului de activitate) se adună înapoi la baza de impozitare.

Pierderea fiscală dintr-un an se recuperează din profiturile anilor următori, în limita prevăzută de Codul fiscal.

Dividendele sunt partea din profitul net pe care asociații decid să o distribuie. Firma reține impozitul pe dividende la plată și îl virează la stat până pe 25 a lunii următoare, prin declarația 100. Cota este 16% pentru dividendele distribuite din 1 ianuarie 2026 (OUG 89/2025).

Se pot distribui doar dividende din profitul net realizat, pe baza situațiilor financiare aprobate; distribuirea de dividende interimare (în cursul anului) cere situații financiare intermediare.

Asociatul persoană fizică poate datora în plus contribuția de asigurări sociale de sănătate, dacă veniturile din dividende și alte surse depășesc plafonul anual, prin declarația unică.

În Contera, simularea „cât rămâne în mână dintr-un profit de X” ține cont de impozitul pe profit sau micro, de impozitul pe dividende și de CASS.

ANAF declară o firmă inactivă fiscal în situațiile din art. 92 al Codului de procedură fiscală: nu a depus declarații fiscale un semestru, se sustrage controlului, nu funcționează la sediul declarat, are activitatea suspendată temporar la Registrul Comerțului, durata societății a expirat, nu mai are organe statutare sau valabilitatea sediului a expirat.

Consecința pentru inactiv: i se anulează înregistrarea în scopuri de TVA și nu își poate deduce cheltuielile și TVA-ul cât timp e inactiv. Consecința pentru partenerii lui: cine cumpără de la un inactiv nu își deduce nici el cheltuiala și TVA-ul aferent. De aceea starea de inactiv se verifică înainte de a plăti o factură.

Inactiv fiscal nu înseamnă radiat: firma există la Registrul Comerțului și poate fi reactivată când își îndeplinește obligațiile. Lista oficială e Registrul contribuabililor inactivi/reactivați de pe anaf.ro.

În Contera, starea de inactiv apare pe pagina firmei și în verificarea partenerilor, cu data declarării.

Radierea este ultimul pas din viața unei societăți: după dizolvare și lichidare (sau prin procedura simplificată, când asociații decid împreună), firma este ștearsă din Registrul Comerțului și nu mai poate emite facturi, încheia contracte sau sta în judecată. CUI-ul rămâne în baze de date, dar cu starea „radiată”.

Radierea poate fi și forțată: dizolvare pentru inactivitate prelungită, pentru lipsa organelor statutare sau la cererea ANAF ori ONRC, urmată de lichidare și radiere.

Capcană frecventă: când o firmă își mută sediul în alt județ, vechea înmatriculare se închide și apare ca „radiată” în unele baze de date, deși firma continuă sub același CUI cu un număr nou de înregistrare. Verifică starea după CUI, într-o sursă care tratează corect transferul.

În Contera, firmele radiate apar cu starea și data radierii; clasamentele le exclud.

Suspendarea temporară a activității se declară la Registrul Comerțului și se comunică ANAF. Firma nu emite facturi și nu desfășoară activitate în perioada suspendării, dar continuă să existe juridic și păstrează obligații minime de raportare.

Suspendarea e limitată în timp de Legea societăților nr. 31/1990: dacă firma nu își reia activitatea în termenul legal, poate fi dizolvată la cererea oricărei persoane interesate sau a ONRC.

Pe perioada suspendării, ANAF poate declara firma inactivă fiscal, cu consecințele descrise la „Contribuabil inactiv”. La reluarea activității se depune din nou o mențiune la ONRC.

În Contera, starea „suspendată” apare distinct de „radiată” și de „inactiv fiscal”, pentru că înseamnă lucruri diferite pentru un partener de afaceri.

Registrul Comerțului ține pentru fiecare firmă o stare juridică. Cele mai frecvente: „înregistrat” sau „în funcțiune” (firma este activă), „întrerupere temporară de activitate” (suspendată), „dizolvare” și „lichidare” (etapele de dinaintea radierii), „radiată” (nu mai există) și stări procedurale precum „insolvență” sau „faliment”.

Starea de la ONRC e diferită de statutul fiscal de la ANAF: o firmă poate fi „în funcțiune” la ONRC și „inactivă” la ANAF în același timp. O verificare completă se uită la amândouă.

Contera afișează starea ONRC pe pagina fiecărei firme, împreună cu statutul de TVA și cu inactivitatea fiscală, și tratează corect transferurile de sediu între județe (care în datele brute arată ca o radiere plus o înmatriculare nouă).

Certificatul constatator este extrasul oficial din Registrul Comerțului. Conține identificarea firmei, sediul și punctele de lucru, capitalul social, asociații și administratorii, obiectul de activitate (CAEN) și starea juridică la data emiterii.

Se cere de obicei la bănci, la licitații publice, la parteneri mari sau pentru autorizarea activităților la sediu (certificatul constatator „de funcționare”). Se obține online, din portalul ONRC, contra unei taxe, sau de la ghișeu.

Pentru o verificare rapidă a unui partener, aceleași informații (fără valoarea de document oficial) se pot vedea gratuit pe pagina firmei din Contera, actualizate din datele deschise ale ONRC.

Legea 129/2019 pentru prevenirea spălării banilor obligă firmele să declare la Registrul Comerțului beneficiarul real: persoana fizică din spatele lanțului de acționari, cea care deține în final cel puțin 25% din părțile sociale sau din drepturile de vot ori exercită controlul în alt mod. Dacă nimeni nu îndeplinește criteriul, se declară administratorii.

Declarația se depune la înmatriculare și la fiecare schimbare a beneficiarilor reali. Nedepunerea se sancționează cu amendă și poate duce la dizolvarea societății.

Pentru cine verifică un partener, beneficiarul real răspunde la întrebarea „cine e de fapt în spatele firmei”, mai ales când asociatul direct e o altă societate.

În Contera, acționariatul și beneficiarii reali fac parte din verificarea completă a firmei.

Fișa pe rol (denumirea oficială: fișa sintetică pe plătitor) e extrasul din evidența fiscală a ANAF: ce a declarat firma, ce a plătit, ce a rămas restant și ce accesorii (dobânzi, penalități) s-au calculat. Se descarcă din SPV, din secțiunea de solicitări.

E documentul de referință când vrei să știi exact ce datorezi statului la o dată anume, de exemplu înainte de a cere un certificat de atestare fiscală sau când ANAF trimite o somație.

Diferă de certificatul de atestare fiscală: fișa e evidența detaliată, certificatul e documentul oficial care atestă situația la o dată.

În Contera, fișa pe rol se sincronizează zilnic după conectarea SPV a firmei, iar Max poate spune ce restanțe apar în ea.

RO e-Transport obligă firmele să declare în SPV, înainte de începerea transportului, anumite transporturi rutiere de bunuri: bunurile cu risc fiscal ridicat stabilite prin ordin ANAF și transporturile internaționale de bunuri. Sistemul emite un cod UIT, care însoțește marfa și poate fi verificat pe drum.

Declararea o face, după caz, furnizorul, beneficiarul sau importatorul, cu datele despre bunuri, vehicul, punctele de încărcare și descărcare. Nedeclararea sau datele greșite se sancționează cu amendă și cu confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate.

Se conectează cu e-Factura: același SPV, aceleași identificări ale partenerilor. Regulile exacte (categorii de bunuri, praguri, excepții) se schimbă prin ordine ANAF; verifică versiunea în vigoare înainte de un transport nou.

Până la data de 30 mai a fiecărui an, firmele trebuie să depună situațiile financiare pentru exercițiul anterior. Datele depuse devin publice pe data.gov.ro în seturi de date deschise (MFP open data).

Tipul de bilanț depus depinde de mărimea firmei: microîntreprinderile depun 'bilanț prescurtat' (formă simplificată, sub 20 de indicatori), iar firmele mari depun 'bilanțul complet' cu zeci de campuri detaliate.

Asta înseamnă că datele financiare pe care le vezi în Contera nu sunt estimări: sunt cifrele OFICIALE pe care firma le-a raportat statului și și le-a asumat legal.

MFP publică bilanțurile aproximativ la mijlocul anului următor celui de raportare. Asta înseamnă că, în primele luni ale lui 2026, cel mai recent bilanț disponibil pentru majoritatea firmelor este pentru exercițiul 2024.

Dacă firma nu a depus bilanțul pentru un anumit an până la termenul legal, acel an nu va apărea în Contera până când firma rezolvă problemă. Un decalaj de 2 ani sau mai mult față de anul curent este, în general, un semnal de alarma: fie firma nu raportează, fie a încetat efectiv activitatea.

Fiecare firma din România primește un CUI la înregistrarea la Registrul Comerțului. Este un număr (nu un șir alfanumeric) și nu se schimba pe toată durată de viață a firmei.

Pentru firmele plătitoare de TVA, CUI-ul este precedat de prefixul 'RO' pe facturi și în registrele fiscale (de exemplu RO2816464 pentru DEDEMAN SRL).

CUI-ul nu trebuie confundat cu numărul de înregistrare la Registrul Comerțului (J/județ/număr/an): sunt două identificatori diferiți emiși de instituții diferite (ANAF vs. ONRC).

Sistemul CAEN clasifica toate tipurile de activități economice în coduri din 4 cifre. De exemplu: 4711 = Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominanta de produse alimentare, băuturi și tutun.

Fiecare firma are un CAEN principal (activitatea de baza) și poate avea zeci de CAEN-uri secundare autorizate. La Contera afisam atât principalul cât și lista celor secundare.

Sistemul CAEN românesc este aliniat cu NACE-ul European, ceea ce permite comparații între țări pentru aceleași tipuri de activități.

D100 se depune lunar sau trimestrial, în funcție de obligația declarată, până pe 25 a lunii următoare perioadei. Prin ea se declară, de exemplu, impozitul pe venitul microîntreprinderilor (trimestrial), plățile anticipate de impozit pe profit (trimestrial), impozitul pe dividende reținut la plată și impozitele reținute la sursă pentru alte venituri.

Nu confunda D100 cu D112: contribuțiile sociale și impozitul pe salarii merg în D112, nu în D100.

Plata se face până la același termen, în contul unic; declarația fără plată generează restanță în fișa pe rol.

Calendarul fiscal din Contera arată ce declarații are de depus firma ta în luna curentă, cu termenele exacte.

D112 e declarația prin care angajatorul raportează, pentru fiecare salariat, veniturile din salarii, contribuția de asigurări sociale (CAS 25%), contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS 10%), impozitul pe venit (10%) și contribuția asiguratorie pentru muncă datorată de angajator (CAM 2,25%), conform cotelor din Codul fiscal.

Se depune lunar, până pe 25 a lunii următoare, împreună cu plata sumelor declarate. Datele din D112 alimentează stagiul de cotizare și asigurarea de sănătate a fiecărui angajat, deci o declarație lipsă se vede direct în drepturile salariatului.

Se depune și când firma nu a plătit efectiv salariile: obligația se naște la data la care salariul e datorat.

SAF-T (Standard Audit File for Tax) e formatul prin care ANAF primește datele contabile ale firmei: planul de conturi, jurnalele, clienții, furnizorii, facturile, plățile, stocurile și activele, după o structură standardizată. Se transmite prin declarația D406.

D406 se depune cu periodicitatea decontului de TVA (lunar sau trimestrial), până în ultima zi a lunii următoare perioadei; firmele mici au intrat în obligație de la 1 ianuarie 2025, cu o perioadă de grație la început. Fișierul se generează din programul de contabilitate.

Practic, SAF-T mută controlul fiscal în date: ANAF poate verifica corelațiile dintre jurnale, deconturi și declarații fără să vină la sediu.

În Contera, fișierul SAF-T se poate încărca și devine sursa indicatorilor lunari ai firmei, la fel ca balanța.

D212 e declarația prin care PFA-urile, întreprinderile individuale, cei cu venituri din chirii, dividende, investiții sau alte surse declară veniturile realizate în anul anterior și își stabilesc impozitul pe venit (10%) și contribuțiile sociale datorate. Se depune până pe 25 mai a anului următor, online, din SPV.

Contribuțiile CAS și CASS se datorează în funcție de plafoanele exprimate în salarii minime (6, 12 și 24 de salarii minime brute pentru CASS și CAS), stabilite în Codul fiscal.

Pentru dividende încasate de la propria firmă, D212 e declarația în care se plătește CASS peste plafon, separat de impozitul pe dividende reținut de firmă.

O firmă care nu a desfășurat activitate de la înființare și nu a înregistrat venituri sau cheltuieli poate depune, în locul situațiilor financiare anuale, o declarație de inactivitate, în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar (Legea contabilității nr. 82/1991).

Declarația se depune la unitatea ANAF, semnată de administrator. Dacă firma a avut orice mișcare (o factură, o plată de comision bancar din capitalul social), nu mai e inactivă și depune bilanț.

Nedepunerea nici a bilanțului, nici a declarației de inactivitate se sancționează cu amendă și, în timp, duce la declararea inactivității fiscale de către ANAF.

Pornim de la un punctaj de baza de 50 și adaugam sau scădem puncte în funcție de:

(1) Profitabilitate: +10 puncte pentru fiecare an profitabil din ultimii 3 (max +30).

(2) Creștere venituri: +10 puncte dacă cifra de afaceri din ultimul an a crescut față de anul precedent. -10 puncte dacă a scăzut cu peste 10%.

(3) Datorii sub control: +10 puncte dacă raportul datorii/capital este sub 1x. -10 puncte dacă este peste 3x.

Scorul final este limitat în intervalul 0-100. Un scor peste 70 este afisat în verde, între 50-70 în galben, sub 50 în roșu.

ATENȚIE: scorul nostru este o euristică simplă, nu o analiza completa de credit. Pentru decizii financiare importante (de exemplu acordarea unui credit comercial mare), recomandăm analiza detaliată a bilanțului și a contextului industriei.

'Profitabilă X ani consecutiv' se afișează atunci când firma a avut profit net pozitiv în TOȚI ultimii ani analizati (minim 3).

'Profitabilă X/Y ani': firma a fost profitabilă în majoritatea anilor (cel puțin jumătate), dar nu în toți.

'Marja instabilă': firma a fost profitabilă în unii ani, dar mai puțin de jumătate.

'Pierdere recurentă': firma nu a avut niciun an profitabil în perioadă analizată.

Calculam (cifra anul curent - cifra anul anterior) / cifra anul anterior × 100. O variație peste +5% se afișează ca 'în creștere', sub -5% ca 'în scădere', iar în intervalul intermediar ca 'stabilă'.

Pragul de ±5% este ales intenționat pentru a evita zgomotul: variații mici (sub 5%) pot fi cauzate de inflație, sezonalitate sau efecte contabile, fără ca firma să fi crescut sau scăzut real.

Calculam (rangul firmei / numărul total de firme) × 100 și rotunjim. O firmă în 'Top 1%' se afla în primul procent al celor mai mari (sau mai performanțe) firme din clasament.

Clasamentele sunt construite după cifra de afaceri din ultimul an de bilanț disponibil. Pentru clasamente alternative (după profit, angajați, marja), vezi secțiunea 'Poziția în topuri' de pe pagina firmei.

Clasamentul pe județ oferă un context local: măsoară cât de relevant este un jucător în regiunea sa. Util pentru compararea firmelor mici și mijlocii care operează local.

Clasamentul național este standardul pentru firmele mari, cu activitate la nivel de țară. Top 100 național, de exemplu, include practic toate companiile semnificative din România.

ATENȚIE: ambele clasamente sunt construite între firmele cu bilanț depus și cifra de afaceri pozitivă. Firmele radiate sau fără bilanț nu sunt incluse.

Balanța de verificare listează fiecare cont din contabilitate (clasele 1-7) cu soldul inițial, rulajele debitoare și creditoare ale perioadei și soldul final. Legea contabilității cere întocmirea ei cel puțin la închiderea exercițiului; în practică se face lunar, pentru că e baza declarațiilor și a analizei.

Din balanță se citesc lucruri pe care bilanțul anual le arată abia în anul următor: soldul de casă și bancă (conturile 531 și 512), creanțele neîncasate (411), datoriile către furnizori (401) și către stat (44x), veniturile (7xx) și cheltuielile (6xx) lunii.

În Contera, balanța se încarcă (PDF, Excel sau exportul din programul contabil) și devine sursa indicatorilor lunari, a alertelor și a răspunsurilor lui Max despre cifrele firmei. Contabilii o pot încărca pentru toți clienții odată.

Registrul de casă se întocmește zilnic, în două exemplare, de casier sau de persoana care ține casieria, pe baza documentelor justificative: chitanțe, bonuri, dispoziții de plată sau de încasare. Are sold inițial, încasări, plăți și sold final, care trebuie să corespundă cu numerarul din casă.

Plafonul legal pentru numerarul din casierie este de 50.000 lei la sfârșitul fiecărei zile (Legea 70/2015, art. 4²); sumele peste plafon se depun la bancă în două zile lucrătoare. Aceeași lege limitează plățile și încasările în numerar între firme.

Modelul gratuit de registru de casă în Excel e în secțiunea Resurse a Contera, cu explicații pe fiecare coloană.

NIR-ul leagă factura sau avizul furnizorului de stocul real: se întocmește la recepție, cu cantitățile și prețurile constatate, și consemnează diferențele față de documentul furnizorului (lipsuri, plusuri, bunuri deteriorate).

Legal, e obligatoriu în câteva situații (bunuri de pe un document care aparțin unor gestiuni diferite, bunuri primite spre prelucrare sau păstrare, bunuri fără factură la recepție); în practică, majoritatea firmelor îl fac la fiecare recepție de marfă, pentru că e proba intrării în gestiune.

Modelul de NIR completat, cu template Excel, e în secțiunea Resurse a Contera.

Fișa de magazie se ține pe fiecare articol de stoc și înregistrează cronologic intrările (din NIR) și ieșirile (bonuri de consum, avize, facturi de vânzare), cu stocul rămas după fiecare mișcare. E documentul gestionarului, ținut în cantități, nu în valori.

La inventariere, stocul faptic se compară cu fișa de magazie și cu evidența contabilă; diferențele se explică și se regularizează.

Modelul gratuit de fișă de magazie e în secțiunea Resurse a Contera.

Raportul de gestiune se folosește în comerțul cu amănuntul, unde marfa se ține valoric, la preț de vânzare cu amănuntul. Zilnic, gestionarul pornește de la soldul inițial, adaugă intrările din NIR-uri (la preț de vânzare) și scade vânzările din raportul Z al casei de marcat și alte ieșiri; rezultatul e soldul final al zilei, care trebuie să se regăsească în magazin la inventar.

Documentul ține evidența pe total gestiune, nu pe articol; pentru evidența pe produs se folosește fișa de magazie sau un program de gestiune.

Modelul gratuit de raport de gestiune zilnic în Excel e în secțiunea Resurse a Contera.

Dispoziția de plată/încasare se folosește pentru mișcările de numerar care nu au chitanță sau factură la bază: avansuri de trezorerie date unui angajat, restituiri de avans, aport sau retragere de numerar de la asociat, decontarea diferenței dintr-un decont de cheltuieli. Se aprobă de conducător și se semnează de casier și de persoana care primește sau depune banii.

Se înregistrează în registrul de casă în ziua operațiunii. Tot ce iese din casă pe dispoziție de plată trebuie ulterior justificat (de exemplu prin decontul de cheltuieli al angajatului).

Modelul gratuit de dispoziție de plată/încasare e în secțiunea Resurse a Contera.

Decontul de cheltuieli listează, pe rânduri, fiecare cheltuială făcută în numele firmei (transport, cazare, materiale, diurnă), cu documentul justificativ atașat: bon fiscal, factură pe firmă, bilet. Se compară cu avansul primit; diferența se restituie la casierie sau se plătește angajatului.

Pentru deplasări, decontul se întocmește pe baza ordinului de deplasare și include diurna, care e deductibilă în limita stabilită de Codul fiscal.

Cheltuielile fără document justificativ sau fără legătură cu activitatea nu se deduc și, dacă sunt rambursate angajatului, pot fi tratate ca venit al acestuia.

Modelul gratuit de decont de cheltuieli e în secțiunea Resurse a Contera.

Ordinul de deplasare se emite înainte de plecare: cine pleacă, unde, în ce scop, pentru câte zile, cu ce mijloc de transport și ce avans primește. La întoarcere, pe el se confirmă sosirea și plecarea (ștampila sau semnătura unității vizitate) și se calculează diurna și cheltuielile decontate.

Fără ordin de deplasare, cheltuielile de transport și cazare sunt greu de justificat ca fiind în interesul firmei, iar diurna nu poate fi acordată în regimul ei fiscal favorabil.

Modelul gratuit de ordin de deplasare e în secțiunea Resurse a Contera.

Avizul de însoțire a mărfii se folosește când bunurile pleacă din gestiune înainte de factură: livrări cu facturare ulterioară, transferuri între gestiunile aceleiași firme, bunuri trimise spre prelucrare, reparare sau în custodie. Conține furnizorul, destinatarul, bunurile, cantitățile și mijlocul de transport.

Pe baza avizului, cumpărătorul întocmește NIR-ul, iar furnizorul emite ulterior factura, care face referire la aviz. Pentru transporturile care intră sub RO e-Transport, avizul nu înlocuiește codul UIT.

Chitanța se emite la încasarea în numerar a unei facturi sau a unei sume între firme ori de la persoane fizice, în două exemplare: unul pentru plătitor, unul pentru registrul de casă. Conține plătitorul, suma în cifre și litere, ce anume se achită (numărul facturii) și semnătura casierului.

Când firma are casă de marcat, încasările de la consumatori se dovedesc cu bonul fiscal; chitanța rămâne pentru încasările între firme sau pe facturi. Încasările în numerar între firme sunt limitate de Legea 70/2015.

Inventarierea confruntă ce există fizic (stocuri, numerar, mijloace fixe) și ce e confirmat de terți (solduri clienți, furnizori, bănci) cu ce scrie în contabilitate. Regulile sunt în OMFP 2861/2009: comisie de inventariere numită prin decizie, liste de inventariere semnate, proces-verbal cu diferențele și propunerile de regularizare.

Legea contabilității o cere cel puțin anual, de regulă la sfârșitul exercițiului, și la schimbarea gestionarului, la fuziune, divizare sau încetarea activității. Bilanțul se întocmește pe baza rezultatelor inventarierii.

Plusurile se înregistrează ca venit, minusurile neimputabile ca cheltuială, iar cele imputabile se recuperează de la persoanele vinovate.

Codul muncii, art. 10: „contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator (...) în schimbul unei remunerații denumite salariu”.

Trei elemente definesc raportul de muncă: prestarea muncii de către salariat, autoritatea (subordonarea) angajatorului și plata salariului. Când lipsește unul dintre ele, relația e altceva (colaborare, prestări de servicii), oricum s-ar numi documentul.

Din contractul individual de muncă decurg celelalte elemente ale relației de angajare: perioada de probă, preavizul la încetare, concediul de odihnă, tipul de normă (întreagă sau parțială).

Codul muncii, art. 31 alin. (1): perioada de probă poate fi de „cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere”. Alin. (2): pentru persoanele cu handicap, „maximum 30 de zile calendaristice”.

Alin. (3): pe durata perioadei de probă, contractul poate înceta „exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz”, din partea oricăreia dintre părți. Asta e diferența principală față de o încetare după perioada de probă, unde preavizul devine obligatoriu.

Perioada de probă „se poate stabili” la încheierea contractului individual de muncă (art. 31 alin. 1): rămâne o opțiune a părților.

La concediere, Codul muncii, art. 75 alin. (1) fixează un minim: preaviz „ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare”. Angajatorul poate acorda mai mult, nu mai puțin.

La demisie, art. 81 alin. (4) fixează un maxim, negociat prin contract: preavizul „nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere”.

Alin. (5): pe durata preavizului, contractul își produce toate efectele, adică salariatul lucrează și e plătit normal, iar Decizia ÎCCJ RIL nr. 8/2024 stabilește că termenul începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării.

Reține diferența: la concediere, cele 20 de zile sunt un minim garantat salariatului; la demisie, sunt un plafon maxim pe care angajatorul îl poate cere.

Codul muncii, art. 145 alin. (1): „Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare”. Alin. (2): durata efectivă se stabilește prin contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, deci poate fi mai mare de 20 de zile, niciodată mai mică.

Alin. (3): sărbătorile legale nu se includ în durata concediului de odihnă; dacă o zi liberă legală cade în perioada de concediu, nu se scade din numărul de zile.

Concediul de odihnă e plătit: pentru perioada lui, salariatul primește o indemnizație de concediu (art. 150).

Codul muncii, art. 103: salariatul cu timp parțial e cel „al cărui număr de ore normale de lucru (...) este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil”.

Art. 104 alin. (2): contractul individual de muncă cu timp parțial „se încheie numai în formă scrisă”. Nu se poate stabili verbal sau printr-o simplă înțelegere.

Alin. (3): salariatul comparabil e cel cu normă întreagă din aceeași unitate, cu același tip de contract și aceeași activitate sau una similară. Fără el, nu poți stabili dacă un post e „timp parțial” față de ce.

Salariul și celelalte drepturi se calculează proporțional cu timpul efectiv lucrat, față de un salariat cu normă întreagă pe același post.

Legea 31/1990, art. 13 alin. (1): când, într-un SRL, părțile sociale „sunt ale unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic, are drepturile și obligațiile ce revin (...) adunării generale a asociaților”. Alin. (2): dacă asociatul unic e și administrator, îi revin și obligațiile acelei calități.

Alin. (3): la înființarea unui SRL de către un asociat unic, aportul în natură se evaluează prin expertiză, nu la valoarea declarată de asociat.

Vechea interdicție de a fi asociat unic în mai multe SRL-uri (fostul art. 14) a fost abrogată în 2020 (Legea 102/2020, din 5 iulie 2020). Astăzi o persoană poate fi asociat unic la mai multe firme deodată.

Legea 31/1990, art. 202 alin. (1)-(2): părțile sociale se pot transmite liber între asociați. Către persoane din afara societății, transmiterea „este permisă numai dacă a fost aprobată de asociați reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social”, dacă actul constitutiv nu prevede altfel.

Art. 203 alin. (1)-(2): „Transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în registrul comerțului și în registrul de asociați al societății. Transmiterea are efect față de terți numai din momentul înscrierii ei în registrul comerțului.” Până la înscriere, cesiunea nu produce efecte față de un terț (o bancă, un furnizor, un creditor).

Vechiul termen de opoziție (fostul alin. 3 al art. 203) a fost abrogat în 2020 (Legea 223/2020, din 5 noiembrie 2020) și nu se mai aplică.

Pentru cine verifică o firmă: cine e asociat azi la registrul comerțului contează, nu cine a semnat un contract de cesiune care încă n-a fost înscris.

Legea 31/1990, art. 221: SRL „își poate majora capitalul social, în modalitățile și din sursele prevăzute de art. 210”.

Art. 210 arată sursele: aporturi noi, în numerar sau în natură, sau încorporarea rezervelor, a beneficiilor (profitului) ori a primelor de emisiune acumulate de firmă.

Majorarea se hotărăște de asociați și se înregistrează la registrul comerțului, la fel ca orice altă modificare a actului constitutiv. Nu se confundă cu capitalul social din actul constitutiv inițial, care rămâne fix până la o nouă majorare (sau reducere).

Legea 31/1990, art. 227 alin. (1) lit. d): societatea se dizolvă prin „hotărârea adunării generale”. E varianta voluntară, spre deosebire de dizolvarea impusă de instanță sau de ONRC pentru inactivitate.

Art. 235 alin. (1): la SRL (și la SNC, SCS), asociații pot hotărî, o dată cu dizolvarea, „modul de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii”.

În practică: lichidarea se poate face fără lichidator numit de instanță, dacă asociații cad de acord unanim asupra împărțirii activelor și acoperă toate datoriile firmei față de creditori.

Dizolvarea e doar primul pas: firma intră apoi în lichidare și, la final, în radiere din registrul comerțului.

Legea 31/1990, art. 7 lit. b): actul constitutiv al unei societăți „va cuprinde (...) forma, denumirea și sediul social”. E un element obligatoriu, fără el firma nu se poate înmatricula.

Sediul social contează dincolo de act: Codul de procedură fiscală, art. 92 alin. (1) lit. g), declară inactivă fiscal firma la care durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social a expirat. La 17 septembrie 2026, în datele Contera, 117.122 de firme au starea ONRC „sediu expirat”.

Practic, dacă documentul care justifică dreptul firmei de a folosi acea adresă (contract de închiriere, comodat, act de proprietate) expiră și nu se prelungește sau nu se schimbă sediul, firma riscă declararea ca inactivă fiscal, cu toate consecințele care decurg din asta.

Un sediu expirat nu se rezolvă automat: presupune fie prelungirea documentului care justifică sediul, fie o mențiune de schimbare de sediu la registrul comerțului.